Dragilor,
Astazi raspund si eu provocarii lansate de Jules despre "Femeia la 30 de ani!"
Va spun sincer ca deja am trecut de mai bine de 1 an de "the big 3.0" si inca nu m-am lamurit ce este cu tot acest "mare fas" despre subiectul acesta. Eu nu ma simt deloc apasata de aceasta varsta asa ca mi-o traduc in minte si simtiri ca pe o suma frumusica "I`m 18 years old, with another 12+ years experience". Cred cu convingere ca de la 18 ani deja fiecare an care trece se traduce in intelepciune acumulata, dar hai sa fim serioase fetelor, la 3.0 nu esti nici pe departe cea mai inteleapta femeie! Dar draga mea esti o femei soficticata de acum.
Exista deja intiparit in mintile noastre un portret robot al femeii la 3.0, dar pana la urma cum putem generaliza despre un fenomen atat de sensibil? Suntem presate sa devenim printesele urbane dictate de societatea in care traim? Sa fie oare altceva?
Aparent trebuie sa fim implinite, intelepte, cu cariera pe culmi, cu barbatul visurilor noastre (calare pe un cal alb, bla...bla...bla), cu masina la scara. Aparent sunt toate cele de mai sus, ba chiar mai mult am si o familie completa cu doi copii frumosi, dar problemele si frustrarile nu m-au ocolit.
Hai sa va expun putin realitatea mea: Anul trecut cand am implinit cei 30 de ani eram proaspata mamica pentru a doua oara si nici nu am apucat sa ma trezesc la realitate sau sa imi fac griji ca trebuie sa schimb ceva doar pentru ca acum am 30 de ani.
Depresia de la 30 de ani? Nu am auzit de ea, nu am simtit-o si nici nu aveam ce sa fac cu ea, eram prea preocupata de beblusul meu. Ocupata nevoie mare m-a tinut si fetita cea mare ( 2 anisori pe atunci), care a resimtit intr-un mod personal "invadarea teritoriului" de catre inamicul "ala mic" asa ca energiile mele karmice dictate de perfectiunea lui 3 au avut alte scopuri si rezultatele se simt negresit.
Acum sa lamurim aparent-ul de mai sus: sunt o femeie implinita pentru ca vreau sa ma simt asa. Am o familie minunata, doi copii exceptionali, am prieteni vechi si adevarati. NU am o cariera de vis, NU am primit nici o medalie de merit pentru realizari profesionale, NU am avut ( pana acum ) salariul de vis si nici nu sunt intr-o stare permanenta de euforie, dar asta este realitatea mea si nu simt nevoia sa trag linie undeva pentru a-mi evalua performantele / reusitele sau esecurile.
Oricat de mult mi-ar placea sa raman "fetiscana care se joaca cu fardurile mamei", am devenit o femeie in toata puterea cuvantului cu calitati, defecte, responsabilitati si cu farduri mult mai elaborate pentru kit-ul de make-up artist.
Sunt curioasa sa citesc ce spun celelalte fete si mai ales as vrea sa stiu si tu ce spui, draga mea cititoare.
Pana data urmatoare,
Kisses from Dana!
Etichete: 30, Concurs, Jules
